In acest articol dorim sa ilustram intr-un mod simplu conceptul de nota muzicala si importanta acesteia ca baza a tuturor muzicii pe care o cunoastem.
Daca esti inceput in lumea muzicii sau pur si simplu vrei sa afli mai multe, cunoasterea acestui concept sta la baza tuturor muzicii occidentale, cu siguranta iti va fi de mare folos carierei de compozitor.
Instrumentele muzicale pot fi din metal, lemn, au coarde sau pot fi instrumente de percutie, dar toate au ceva in comun: au capacitatea de a emite o nota. Muzica pe care o ascultam atunci este setul acelor note, interpretate cu frumusete si o anumita ordine care respecta proportiile, pe care desi nu le cunoastem, le putem aprecia. Citeste mai multe despre care sunt notele muzicale si ce reprezinta fiecare.
Si este ca atunci cand notele sunt jucate intr-o secventa sau intr-un anumit acord cu ceilalti, sunetele si muzica care se creeaza au puterea de a transmite si evoca emotii in fiinta umana, este incredibil ca printr-un set de note interpretate. putem retrai amintiri din trecut sau putem produce emotii puternice.
Si ce s-ar intampla cu noi daca nu am avea capacitatea de a auzi si de a percepe sunete? Urechea face o treaba incredibila, dar creierul este cel care descifreaza acel semnal. Acolo incepem sa observam diferenta dintre tonuri, durata, timbru si intensitatea sunetelor.
Deci, o nota este sunetul emis de orice obiect sau instrument cu o frecventa constanta. De asemenea, am putea spune ca notele muzicale din muzica definesc inaltimea si durata unui anumit sunet, de aici putem incepe sa le identificam.
Notele muzicale sunt cu adevarat esenta muzicii, de aceea este atat de important sa le cunoastem si sa ne familiarizam cu toate conceptele din spatele nomenclaturii muzicale de baza.
Percepem aceste sunete prin vibratia aerului si urechile noastre fac o treaba minutioasa prin a capta tot ceea ce se intampla in jurul nostru. Dar creierul este cel care distinge si alege ceea ce vrem sa auzim.
Intr-adevar orice obiect poate produce un sunet, aproape orice poate deveni instrument, atata timp cat produce un sunet placut sau constant. Daca nu, sa ascultam notele dulci care emana din paharele umede cand marginile lor sunt frecate cu degetele.
Sunetul este alcatuit din vibratii sau unde. Aceste unde au o viteza sau o frecventa la care vibreaza. Inaltimea notei se modifica in functie de frecventa acestor vibratii. Cu cat frecventa undei este mai mare, cu atat inaltimea va suna mai mare.
Scrierea notei muzicale
Scrierea muzicii pe o coala de hartie, iar acum digital, permite unui compozitor sau aranjator sa transmita toate informatiile unui alt muzician care va interpreta in cele din urma munca compozitorului respectiv la inregistrare sau intr-un concert live.
De aceasta scriere va depinde ca muzicianul sa reproduca corect fiecare nota in timpul ei respectiv, dar va putea interpreta si stilul si viteza in care trebuie interpretata.
Cu cat notatia muzicala este mai detaliata, cu atat va fi mai usor sa interpretati piesa respectiva. Din acest motiv, notatia muzicala nu este foarte diferita de faptul ca limbile se bazeaza pe litere pentru a forma cuvinte si, astfel, a exprima idei.
Cand un actor de teatru sau de film citeste un scenariu, ii sunt descrise tot felul de informatii valoroase: replicile sale textuale neaparat, dar poate si anumite instructiuni de inflexiune, tonul vocii, gesturile, miscarile si toate informatiile despre personajul sau. .mediul inconjurator. Notatia muzicala ofera aceleasi informatii unui jucator muzical: ii spune ce note sa cante, cat de repede sau incet sa le cante si, poate, instructiuni despre dinamica sau timbru. Atat scenariul teatral, cat si partitura muzicala sunt, in esenta lor, forme de comunicare.
Care sunt notele muzicale?
Notele muzicale sunt do , re , mi , fa , sol , la si si , dupa notatia latina, care este cea mai folosita.
Este de mentionat ca aceleasi note muzicale pot fi numite in alt mod, in functie de regiune sau de pregatirea muzicianului.
Notele in cheia de sol
Pentru notatia anglo-saxona, de exemplu, notele sunt: C (do), D (re), E (mi), F (fa), G (sol), A (la) si B (si).
Originea notelor muzicale
La un moment dat au fost folosite figuri si forme, desene care au pus in scena evenimente preistorice si chiar in formate precum papirus sau piatra pentru a surprinde inregistrari istorice si importante pentru civilizatii. Exista chiar indicii de scriere muzicala pe tablite sculptate poate in anul XIV d.Hr.
S-au gasit si in Siria indicii ale scrierii muzicale la fel de veche ca si scrierea ei. Cele mai vechi note muzicale la care avem referire provin din India si corespund anumitor imnuri vedice din jurul anului 700 i.Hr.
Secole mai tarziu, in jurul anului 400 i.Hr., grecii foloseau un tip de note muzicale cu litere pentru a identifica sunetele : acestea erau puncte si linii care indicau ritmul, miscarea piesei muzicale si natura sunetelor.
De asemenea, se stie ca popoarele autohtone ale Americii aveau un nivel cultural ridicat si erau posesorii uneia dintre inaltele culturi muzicale ale antichitatii. Dar muzica acelor civilizatii depindea de transmiterea orala si, prin urmare, nimic din ea nu a fost salvat.
De remarcat ca in urma unei analize de arheoacustica , cu studii de fizica, etnologie si chiar ornitologie aplicate la 125 de instrumente gasite in descoperirile arheologice mayase, s-a ajuns la concluzia ca aceasta cultura folosea o „scari muzicale” foarte diferite de cea occidentala.
Care este tonul unei note muzicale?
O nota este frecventa fundamentala si informatia de durata a sunetului. Un ton este masura unui interval dintre doua note.
Cand vorbim despre o nota, vorbim despre un singur sunet . Dar cand vorbim despre un ton vorbim despre distanta de la un sunet la altul care este la doua semitonuri distanta.
Scala diatonica (do, re, mi, fa, sol, la, si, do) este compusa din cinci intervale de un ton ( do-re, re-mi, fa-sol, sol-la, la-si) si cu doua intervale de jumatate de ton sau semiton (mi-fa si si-do), asa cum putem vedea la pian:
Si atunci ce sunt semitonurile? In scara de douasprezece tonuri exista 12 tonuri, dintre care 7 sunt note: do, re, mi, fa, sol, la, si. Exista semitonuri intre unele note, dar nu si intre alte note (mi-fa si si-do) , prin urmare cele 12 tonuri sunt:
Do, Do# sau Reb, Re, Re# sau mib, mi, fa, fa# sau solb, sol, sol# sau lab, la, la# sau sib, da.
Obtinem astfel o scara cromatica, cu douasprezece sunete, care sunt cele folosite in muzica occidentala conventionala (pe tastatura de mai sus, numara toate tastele, intre alb si negru, intre un Do si urmatorul Do: vei vedea ca sunt decat doisprezece).
Deoarece exista doar sapte nume de note (C, D, E, F, G, A si B), celelalte cinci sunete sunt facute cu accidentale (se numesc diesis si bemol): Do diesis, Mi bemol etc., si duc la cheile negre. Asa cum exista un centimetru intre 1,5 si 2,5, exista si un ton intre un diesis si altul: intre do diesis si re diesis, de exemplu.
Din Evul Mediu se are in vedere existenta a sapte note intr-o scara diatonica (care nu are modificari de tonalitate).
Stiinta din spatele notelor muzicale
O nota muzicala este un singur ton al unui anumit ton care este mentinut sa vibreze pentru un anumit timp. De exemplu, atunci cand ciupiti o coarda de chitara, probabil ca va suna o nota pana cand se estompeaza. Adica nu ar fi nimic care sa le schimbe frecventa. Undele sonore au un punct de plecare si calatoresc printr-un mediu, care in mediul nostru este aerul, facandu-l sa vibreze pana cand sursa se opreste.
Ei bine, atunci sursa vibratiei ar putea fi la fel de diversa precum o coarda (pian, chitara, vioara), o trestie (clarinet, sax) sau chiar buzele impotriva metalului (trambita, trombon, tuba).
Numarul acestor unde vibratoare care loveste timpanul in fiecare secunda se numeste „frecventa”. Mai jos este un tabel care arata numele unor note si frecventele de inaltime ale acestora in herti (cicluri pe secunda).
Ce este efectul Doppler?
Dupa cum am mentionat, nota unei chitare cantate nu se va schimba in frecventa, ci in intensitate. Dar daca aceeasi chitara este canta de cineva care se afla pe un skateboard la viteza maxima, vom auzi cum isi schimba tonul pe masura ce trece prin fata noastra si se indeparteaza.
Deplasarea Doppler sau deplasarea Doppler (sau pur si simplu Doppler, cand este in context) este schimbarea frecventei unei unde in raport cu un observator care se misca in raport cu sursa undei.[3] Este numit dupa fizicianul austriac Christian Doppler, care a descris fenomenul in 1842.
Un exemplu comun de schimbare Doppler este schimbarea inaltimii auzita atunci cand un vehicul care claxoneaza se apropie si se retrage de la un observator. Fata de frecventa emisa, frecventa receptionata este mai mare in timpul apropierii, identica in momentul trecerii si mai mica in timpul recesiunii.
Din acest motiv, se pare ca atunci cand se indeparteaza isi coboara tonul. Dar revenind la conceptul de pitch, este important sa acoperim ceva despre care vorbeste toata lumea (cel putin in studioul de inregistrare) si acesta este conceptul de „octava”.
