Majoritatea fotografilor adora sa realizeze panorame fascinante, indiferent de locul pe care il aleg si, mai mult decat atat, fotografia panoramica este la indemana oricui, avand in vedere faptul ca nu necesita un obiectiv foarte performant care sa ofere o distanta focala prea mare, iar echipamentul nu este deloc costisitor.
Fotografia panoramica mai poarta numele de fotografie cu unghi larg deoarece comprima intr-o singura imagine o perspectiva mult mai mare asupra subiectului; se poate spune ca o fotografie panoramica poate da nastere mai multor fotografii sau, din contra, ca din mai multe fotografii se poate realiza o singura imagine panoramica. Aceasta tehnica este folosita in special in momentul prelucrarii, atunci cand doua sau mai multe imagini pot fi suprapuse pentru a rezulta o singura imagine.Pentru multi, cuvantul “panorama” presupune fotografierea subiectului, de obicei a unui peisaj, de la o altitudine mai mare. In realitate, panorama reprezinta o tehnica fotografica prin care subiectul este imortalizat in mai multe cadre din acelasi punct.
Din punct de vedere medical, ochiul uman poate sa cuprinda in laterale doar 95 de grade, iar fotografia panoramica poate cuprinde un camp de aproximativ 160 de grade, oferind o imagine deosebita pe care creierul uman o percepe intr-un mod unic. Este adevarat ca exista si situatii in care sunt realizate panorame chiar si de 180º si 360º, insa sunt mult mai greu de realizat si necesita foarte multa indemanare din partea fotografului.
Echipamentul necesar pentru fotografia panoramic
aBineinteles, elementul de baza pentru orice tip de fotografie este aparatul de fotografiat, iar pentru fotografia panoramica orice tip de aparat foto este acceptat. Chiar daca aparatul de fotografiat nu permite realizarea unor fotografii cu un unghi mare, se pot realiza mai multe cadre care vor fi ulterior alaturate pentru a rezulta o fotografie panoramica.Un alt element important este obiectivul, mai ales in cazul in care se doreste realizarea unei panorame intr-o singura imagine. Este destul de dificil insa nu imposibil, iar cele mai indicate obiective sunt cele superangulare. Desi foarte multi fotografi recurg la efectul de “fish-eye”, acesta nu este tocmai indicat in fotografia panoramica deoarece distorsioneaza imaginea.
Pentru panorame reusite, trepiedul este un element care nu ar trebui sa lipseasca din echipamentul niciunui fotograf care isi trateaza cu maxima seriozitate pasiunea. Trepiedul este foarte util pentru fotografia panoramica realizata din mai multe cadre, deoarece acesta trebuie fixat foarte bine pe o suprafata, iar calitatea fotografiei nu va fi modificata deoarece trepiedul nu va permite aparatului de fotografiat sa isi schimbe pozitia. In acest fel, fotografiile succesive for fi realizate drept, fara ca imaginea sa fie alterata.Avand aceste elemente la dispozitie, fotograful trebuie sa isi puna imaginatia si creativitatea la incercare pentru ca rezultatele sa fie inedite si pentru ca fotografia sa surprinda ceea ce ochiul uman nu poate surprinde in realitate.Sa nu credeti insa ca fotografia panoramica depinde doar de aceste elemente. Nici pe departe. Ca oricare alt tip de fotografie, o panorama este influentata de luminozitate, timp de expunere, claritate, compozitie fotografica, diafragma, ISO si lista poate continua. In randurile care urmeaza va vom prezenta cateva sfaturi utile pentru ca fotografiile panoramice sa fie cu adevarat artistice.
Trucuri pentru panorame reusite
Chiar daca nu toate aparatele de fotografiat detin functia de panorama, este bine ca fotografii care poseda un astfel de aparat sa profite din plin de aceasta, deoarece rezultatul va fi mult mai natural si mai aproape de realitate. Dupa cum am spus si anterior, fotografia panoramica este influentata de luminozitate si implicit si de timpul de expunere, insa, de indata ce aceasta functie este activata, timpul de expunere este setat automat. Aceasta functie este foarte simpla, insa ar fi pacat ca trepiedul sa lipseasca. Dupa montarea camerei pe trepied si fixarea primului cadru, totul va fi foarte usor. Este bine ca fotograful sa surprinda imaginile incepand din partea stanga spre partea dreapta, pentru ca montajul ulterior al imaginilor va fi mult mai usor de realizat. Aparatul de fotografiat dotat cu o astfel de functie va usura oarecum munca fotografilor deoarece aparatul va monta cadrele automat, iar prelucrarea in programele speciale va fi mai simpla.In cazul in care se foloseste modul manual, lucrurile stau putin diferit, iar trepiedul este absolut necesr pentru rezultate de exceptie. In modul manual cadrele imortalizate sunt focalizate diferit, iar fotograful va trebui sa depuna o munca mai grea in etapa prelucrarii fotografiilor de panorama. Este bine ca zoom-ul sa fie reglat inca de la inceput si se recomanda cea mai mica valaore ISO pentru claritate, iar timpul de expunere si balansul de alb sa fie setate manual. Inainte de setarea aparatului, fotograful trebuie sa analizeze corect elementele care vor compune panorama, pentru ca setarile vor fi aceleasi pentru toate cadrele. Focalizarea trebuie sa ramana, de asemenea, constanta. Ca si in cazul folosirii functiei de panorama, si in cazul folosirii modului manual este bine ca fotograful sa fotografieze cadrele incepand din partea stanga. Montajul va fi mai dificil pentru fotografii incepatori insa, daca a fost folosit si trepiedul, munca acestuia va fi putin usurata.
Nu este obligatoriu ca o fotografie de panorama sa fie realizata doar pe orizontala. Din contra, exista numeroase situatii in care imaginea finala este rezultatul unor cadre surpapuse, cum ar fi cazul unor cladiri foarte inalte. Fotografierea de sus in jos poate fi o adevarata provocare si va fi mult mai diferita fata de o panorama clasica in care se respecta linia orizontului. Desi o panorama verticala este mult mai interesanta, perspectiva se schimba si pot fi prezente mici curburi. In cazul in care distorsiunea este mult prea vizibila si suparatoare, eliminarea sa in programele speciale va fi cu siguranta imposibila. Singurul lucru pe care fotograful il poate face in aceasta situatie este folosirea micilor defecte ca elemente de stil si cu siguranta impactul asupra privitorilor va fi deosebit.Cu toate acestea este indicat, si in majoritatea cazurilor aceasta regula se aplica fara indoiala, ca aparatul sa fie rotit in jurul axei sale, iar cadrele sa fie surprinse orizontal.Dupa cum am spus si anterior, distanta focala influenteaza calitatea fotografiei panoramice. Este de preferat ca pentru panorama sa se foloseasca o distanta focala medie pentru a nu se produce distorsiuni.Exista situatii in care se doreste realizarea unor panorame in care se intalnesc si elemente in miscare; acestea pot deveni o reala problema. Fotograful poate pozitiona elementele aflate in miscare in centrul imaginii. In unele situatii multi fotografi doresc sa surprinda aceeasi persoana in toate cadrele, bineinteles in ipostaze diferite pentru un rezultat deosebit.
Lumina este un element definitoriu pentru orice tip de fotografie. In cazul fotografiei panoramice este de preferat ca lumina puternica sa fie evitata, deoarece aparitia umbrelor este o reala problema care va face ca panorama sa nu para deloc naturala.Panoramele pot fi realizate din orice punct, de la orice altitudine, de la nivelul solului sau de la inaltime, in functie de dorinta, imagiantia si iscusinta fotografului.
Asadar, panoramele ofera imagini pe care creierul uman nu le poate surprinde si daca va intrebati daca exista panorame de 360 º raspunsul este da. Acestea exista si sunt deosebite. Sunt foarte greu de realizat chiar si cu ajutorul ultimelor versiuni ale programelor de editat; fotograful trebuie sa creeze cadre succesive in timp ce se roteste in jurul axei sale, dupa care cadrele sunt alaturate cu multa maiestrie.