Body fly, cel mai nou antrenament de fitness!

A aparut un nou trend in ceea ce priveste remodelarea corpului cu ajutorul sportului: body fly, un antrenament complet ce imbina cu succes yoga cu exercitiile de fitness. Sa aflam mai multe despre cum poti practica body fly.

Antrenorii s-au gandit la o serie de exercitii care sa nu iti forteze incheieturile, care sa nu iti grabeasca rtimul inimii, care sa te relaxeze si in acelasi timp sa-ti remodeleze si corpul. Asa s-a nascut body fly, un sport in care simti ca plutesti.

Exercitiile se fac cat timp esti suspendata intr-un hamac, iar partea putin mai dificila este gasirea echilibrului in diferitele pozitii inspirate din yoga. In acest fel, totii muschii din corp vor putea fi lucrati in doar o sedinta de body fly, care dureaza 40-50 de minute.

Activitatea se aseamana cu acrobatiile facute la circ, insa in acest caz, participantii sunt in siguranta, deoarece sunt la doar cativa centimetrii deasupra solului. Daca asculti de antrenor si nu faci miscari bruste, sansele sa cazi din hamac sunt aproape minime.

La sfarsitul fiecarei sedinte, te poti relaxa timp de cateva minute in acel hamac. Trebuie sa stii ca exercitiile nu sunt foarte grele si nu vei avea probleme cu respiratia. Miscarile se fac lin si controlat, iar la finalul sedintei te vei simti mult mai bine.

Prin realizarea miscarilor propuse de antrenori, practicantii ard multe calorii, dobandesc mai mult echilibru, isi imbunatatesc forta si flexibilitatea, scapa de stres si isi imbunatatesc conditia psihica.